Stima de sine este sentimentul de valoare, încredere și valoare al unei persoane. Este gradul în care o persoană se place și se acceptă pe sine.
Stima de sine scăzută poate determina o persoană să se simtă prost cu ea însăși, ceea ce poate duce la motivație scăzută, depresie și chiar dependență.
Stima de sine se dezvoltă dintr-un amestec de factori genetici și de mediu.
Într-o anumită măsură, toată lumea se naște fie mai mult sau mai puțin dispusă să se vadă ca o persoană de valoare.
Stima de sine reprezintă încrederea pe care o avem în sine. Este convingerea că cineva este suficient de bun, de iubit, și că merită.
Stima de sine poate fi influențată de mulți factori, cum ar fi familia și prietenii, relațiile, școala, religia. Stima de sine este ceva care se poate schimba pe măsură ce oamenii cresc și se maturizează.
Pentru a crește stima de sine este important să înveți să te iubești și să te accepti așa cum ești. Când suntem copii, internalizam personale de referința, figuri de ingrijire.Astfel, stima de sine devine strans legată de prima figură internalizată.
Dacă mama este caldă, dacă este calmă, dacă este atentă le nevoile noastre, dacă este afectoasă, etc., vom internaliza o figură care are aceste caracteristici.
Părinții sunt primele modele pentru copii, iar copiii înțeleg foarte multe lucruri de la o vârstă foarte fragedă. Dacă spunem lucruri precum „Oh, n-aș putea niciodată să fac asta” sau „Arăt groaznic în această ținută”, iar copilul aude, să nu fim surprinși când copiii încep să copieze acestă atitudine față de ei înșiși.
Ceea ce văd și aud la noi vor pune și ei in act, mai devreme sau mai târziu. Fie că este vorba de aspecte agreabile sau mai puțin agreabile. Mesajele care pot afecta stima de sine vin de pretutindeni , de la prieteni, de la cunoștințe, din parc, din mass-media etc. – și devin mai zgomotoase pe măsură ce copiii cresc. Copiii au nevoie să stie să decidă dacă mesajele pe care le primesc sunt adevarate? daca sunt exagerări? dacă sunt standarde imposibile? sau poate fi vorba de o critică constructivă care îi poate ajuta să se îmbunătățească?
Figurile de autoritate (părintii, profesorii) au un rol esențial in formarea stimei de sine. Dacă exigențele din jurul nostru sunt prea copleșitoare, mesajul pe care eu ca și copil îl receptez este că eu nu pot, nu sunt priceput, sunt mic, nu sunt bun, eu nu am să reusesc niciodată și nu am cum să-i multumesc pe ceilalți, sunt o dezămagire, sunt un eșec și lista poate continua.
Atunci când copiilor nu li se acordă atenția de care au nevoie pentru o dezoltare armonioasă, când nu li se oferă șansa să fie ascultati, când nu au dreptul la opinie , când nu au libertatea de a alege sau când nu își pot exprima dorințele deschis și fără frica de a fi certați, umiliți, pedepsiți, devalorizați, toate acestea vor constitui cele mai mari blocaje in calea dezvoltarii unei stime de sine sanatoase.
Oamenii nu sunt perfecti și este uman să greșești. Când vine vorba despre copii, nicio greșeală nu este ireparabilă intr-un mod absolut. Copiii au personalitați si creiere plastice, învața repede și uneori uită la fel de usor. Acestă flexibilitate din personaliatatea celor mici creează suficiente spații și oportunități pentru reparație și vindecare. Și noi părinții, putem face asta!
Poate ca nu ne am priceput încă de la început poate am repetat greselile altora, poate am avut zile mai grele, Nu ne naștem învățați cum să fim părinti ci mai degrabă ne dezvoltăm și învătam in relație cu copiii nostri. Iar pentru asta nu este nevoie de foarte mult, de fapt se poate face destul de simplu.
Cum putem crește stima de sine a copiilor?
Atunci când suntem împreună cu copiii, în puținul timp pe care îl mai avem să îl petrecem alături de ei, să facem ca lucrurile să se întâmple.
Ma refer aici la a le oferi atenția noastra, afecțiunea de care au nevoie, îmbrățișări, să-i încurajăm, sa-i lăudăm când este cazul, să-i sprijinim emotional , să le oferim spatiu pentru greșeala și reparație. Lucruri pe care și noi ni le-am dorit atât de mult atunci când eram mici.
Lucrurile pe care tinerii și adulții le pot face pentru a-și crește stima de sine:
Fii blând cu tine însuți
Cunoaște-te pe tine însuți. De exemplu, ceea ce te face fericit și ceea ce prețuiești în viață. S-ar putea să vă fie util să notezi acest lucru într-un jurnal.
Spune-ți lucruri pozitive. Unele persoane fac asta în fața în fața unei oglinzi. Poate fi ciudat la început, dar s-ar putea să te simți mai confortabil cu cât o faci mai mult.
Exersează să spui nu. A fi asertiv poate fi greu la început, mai ales dacă nu ești obișnuit să spui nu. Dar a fi de acord cu prea multe lucruri pentru a-i face pe plac altora poate fi obositor.
Încercă să eviti să te compari cu ceilalți. De exemplu, ar putea ajuta să limitezi timpul petrecut pe rețelele sociale; adesea ceaa ce alți oameni aleg să posteze despre viața lor nu este întotdeauna imaginea completă sau adevărată.
Încercă să îți vezi aspectele pozitive
Sărbătorește-ți succesele. Indiferent cât de mici ar părea, fă-ți timp să te complimentezi.
Întreabă oamenii ce le place la tine, dacă te simți confortabil. Ei pot recunoaște lucruri la care nu te gândești la tine.
Scrie o listă cu lucrurile care îți plac la tine.
Sau o lista a calităților tale.
Încercă să dormi suficient. A dormi prea puțin sau prea mult poate avea un impact negativ asupra modului în care te simți.
Mănâncă sănătos. Alimentația sănătoasă face o diferență asupra stării de spirit și a nivelului de energie.
Încercați să faceți miscare. A fi activ îți poate ajuta bunăstarea mentală. Aceasta poate include contribuția la îmbunătățirea stimei de sine.
Petrece timp afară. A fi în spațiul verde poate ajuta adesea cum te simți.
Practică meditatția sau tehnicile de mindfulness.
Mergi la terapie.
,,Creșterea începe atunci când începem să ne acceptăm slabiciunile.”
Jean Vanier
Suferi uneori de atacuri de panică?
Află din acest ghid practic…
• ce sunt și ce nu sunt
• ce le declanșează
• cum le învingi
• cum le previi
Scrie-ți adresa de email alături!