Atunci când o persoană trece printr-o perioadă dificilă, una dintre primele întrebări poate fi: „La cine ar trebui să merg?”
Psiholog? Psiholog clinician? Psihoterapeut? Psihiatru?
Termenii sunt folosiți frecvent ca și cum ar descrie aceeași profesie. În realitate, vorbim despre formări, competențe și tipuri de intervenție care trebuie diferențiate.
Confuzia a devenit și mai mare odată cu accesul la conținut psihologic în mediul online. Astăzi putem asculta zilnic explicații despre traumă, atașament, anxietate, depresie, narcisism sau relații.
Faptul că cineva vorbește despre psihologie reprezintă însă altceva decât exercitarea unei profesii reglementate în domeniul sănătății mintale.
Pentru persoana care caută ajutor, diferența contează.
Ce face un psiholog?
În România, profesia de psiholog cu drept de liberă practică este reglementată prin Legea nr. 213/2004. Exercitarea profesiei presupune formare universitară de specialitate și dobândirea dreptului de liberă practică în condițiile prevăzute de cadrul profesional.
Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog
Un aspect important este că termenul „psiholog” descrie o profesie cu mai multe specialități.
Așadar, simplul fapt că o persoană este psiholog nu înseamnă că desfășoară automat psihoterapie sau că are competențe identice cu ale tuturor celorlalți psihologi.
Contează specialitatea profesională, formarea suplimentară, atestarea și limitele competențelor dobândite.
Tocmai de aceea, atunci când alegem un specialist, întrebarea relevantă depășește „Este psiholog?”
Devine important să știm în ce este format și pentru ce tip de activitate profesională este atestat.
Ce face un psiholog clinician?
Psihologia clinică este orientată către evaluarea funcționării psihologice și înțelegerea manifestărilor clinice ale persoanei.
Evaluarea poate urmări simptomele, funcționarea cognitivă, emoțională și comportamentală, personalitatea, impactul unei dificultăți asupra vieții cotidiene și alte dimensiuni relevante pentru situația persoanei.
În funcție de scop și de competențele profesionale, psihologul clinician poate utiliza interviul clinic, observația și instrumente psihologice validate.
Această distincție este importantă:
evaluarea psihologică și psihoterapia sunt procese diferite.
Evaluarea urmărește formularea unei înțelegeri clinice și răspunde unor întrebări specifice despre funcționarea persoanei.
Psihoterapia presupune un proces terapeutic desfășurat în timp.
Aceeași persoană poate avea formare și drept de practică atât în psihologie clinică, cât și în psihoterapie. În acest caz, competențele provin din formări profesionale distincte.
Ce face un psihoterapeut?
Psihoterapia presupune o formare profesională specifică într-o metodă sau orientare terapeutică.
În România, psihoterapia se află printre activitățile profesionale reglementate în cadrul exercitării profesiei de psiholog cu drept de liberă practică.
Psihoterapia înseamnă mai mult decât o conversație în care primești sfaturi.
Și mai mult decât identificarea unui concept care pare să descrie ceea ce trăiești.
În procesul terapeutic sunt urmărite simptomele, dificultățile actuale, funcționarea psihică, relațiile, modalitățile de reglare emoțională și tiparele care se repetă în viața persoanei.
Orientarea terapeutică influențează modul în care aceste elemente sunt conceptualizate și abordate.
Într-o perspectivă psihodinamică și psihanalitică, interesul terapeutic se îndreaptă inclusiv către conflictele psihice, mecanismele de apărare, experiențele relaționale timpurii, reprezentările despre sine și ceilalți și modurile în care anumite configurații relaționale tind să fie repetate.
Simptomul reprezintă o parte din tabloul clinic.
Persoana care trăiește simptomul reprezintă centrul procesului.
Ce face psihiatrul?
Psihiatrul este medic.
Formarea sa începe cu studiile de medicină și continuă cu specializarea în psihiatrie.
Această diferență are consecințe concrete asupra actului profesional. Evaluarea psihiatrică aparține cadrului medical, iar medicul psihiatru poate stabili un diagnostic psihiatric și poate indica tratament medical, inclusiv tratament medicamentos atunci când acesta este necesar.
O consultație psihiatrică poate deveni importantă atunci când intensitatea, natura sau evoluția simptomelor justifică o evaluare medicală de specialitate.
Prezența psihiatrului în tratament nu spune că persoana „este prea bolnavă pentru psihoterapie”.
Spune că tabloul clinic poate necesita și o perspectivă medicală.
Psihoterapie sau psihiatrie?
Întrebarea este adesea formulată ca o alegere între două variante:
„Am nevoie de psihoterapie sau de psihiatru?”
În practica sănătății mintale, răspunsul poate fi mai complex.
Există situații în care psihoterapia reprezintă intervenția indicată. Există situații în care evaluarea psihiatrică și tratamentul medicamentos sunt necesare. Există și situații în care cele două forme de tratament sunt utilizate împreună.
De exemplu, ghidurile NICE pentru depresia adultului includ, în funcție de severitate, nevoile clinice și preferințele persoanei, atât intervenții psihologice, cât și tratament farmacologic sau combinații ale acestora. Pentru unele forme mai severe de depresie, combinația dintre psihoterapie și medicație se află printre opțiunile terapeutice recomandate.
NICE, Depression in adults: treatment and management
Acest lucru ilustrează un principiu clinic important:
tratamentul se stabilește în funcție de tabloul persoanei, nu în funcție de preferința ideologică pentru „terapie” sau „medicamente”.
Când psihoterapeutul și psihiatrul pot lucra împreună
Colaborarea interdisciplinară poate fi necesară atunci când tabloul clinic o justifică.
În anumite situații, psihiatrul urmărește componenta medicală și tratamentul farmacologic, iar psihoterapeutul desfășoară procesul psihoterapeutic.
Pentru depresia mai severă, de exemplu, ghidurile clinice includ printre opțiunile de primă linie și combinația dintre o intervenție psihologică și medicație antidepresivă. Alegerea tratamentului trebuie adaptată nevoilor clinice și preferințelor persoanei.
În alte situații poate fi necesară implicarea unor servicii specializate sau a unei echipe multidisciplinare.
A cere o evaluare suplimentară atunci când tabloul o impune face parte din responsabilitatea profesională.
Un diagnostic online și o evaluare clinică sunt lucruri diferite
Mediul online a făcut vocabularul psihologic mult mai accesibil.
„Am atașament anxios.”
„Sunt într-o relație cu un narcisist.”
„Am traumă de abandon.”
„Am ADHD.”
„Am depresie.”
Uneori, un material psihoeducațional ajută persoana să pună pentru prima dată în cuvinte o experiență reală.
Acesta poate fi un început valoros.
Dar recunoașterea propriei experiențe într-un videoclip sau într-o listă de simptome are o limită fundamentală: asemănarea cu o descriere nu reprezintă evaluare clinică.
Același simptom poate apărea în contexte psihologice și medicale diferite.
Dificultățile de concentrare, de exemplu, pot apărea în numeroase tablouri. La fel insomnia, oboseala, iritabilitatea, retragerea socială, ruminația sau dificultățile relaționale.
Evaluarea presupune diferențiere.
Iar diferențierea necesită mai mult decât recunoașterea unui set de „semne”.
Popularitatea online nu reprezintă o calificare profesională
Un creator de conținut poate comunica foarte bine despre psihologie.
Poate explica un concept într-un limbaj accesibil și poate determina mii de persoane să se recunoască într-o experiență.
Aceste lucruri țin de comunicare și psihoeducație.
Competența profesională se stabilește prin formare, atestare, experiență, respectarea cadrului deontologic și exercitarea profesiei în limitele competențelor dobândite.
În România, profesia de psiholog cu drept de liberă practică este reglementată prin lege, iar confidențialitatea actului psihologic reprezintă o obligație profesională.
Numărul de urmăritori, vizualizările sau capacitatea de a transforma un concept psihologic într-un videoclip viral măsoară altceva.
Vizibilitatea și competența sunt două variabile diferite.
Pentru o persoană care caută ajutor specializat, distincția merită făcută.
Cum alegi între psiholog clinician, psihoterapeut și psihiatru?
Alegerea pornește de la motivul pentru care solicitați ajutor.
Pentru o evaluare a funcționării psihologice sau pentru o evaluare clinică specifică poate fi indicat un psiholog clinician cu competențele necesare evaluării respective.
Pentru un proces terapeutic adresat dificultăților emoționale, relaționale și psihologice este necesar un profesionist cu formare și drept de practică în psihoterapie.
Atunci când simptomele necesită evaluare medicală, diagnostic psihiatric sau tratament farmacologic, specialistul relevant este medicul psihiatru.
Uneori parcursul include mai mult de un profesionist.
Criteriul important rămâne nevoia clinică a persoanei.
Ce merită verificat atunci când alegi un psihoterapeut?
Cum verifici dacă psihologul sau psihoterapeutul are drept de practică?
Prezentarea profesională de pe un website sau de pe rețelele sociale oferă primele informații despre specialist. Pentru profesiile reglementate există însă și posibilitatea verificării calificării profesionale.
În România, exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică este reglementată, iar dreptul de practică este legat de specialitatea și competențele profesionale pentru care persoana a fost atestată.
Atunci când alegeți un psiholog sau un psihoterapeut, puteți verifica informațiile profesionale prin Colegiul Psihologilor din România.
Colegiul Psihologilor din România
Verificarea este importantă deoarece titulatura generală de „psiholog” spune prea puțin despre competențele concrete ale persoanei. Un specialist poate avea drept de practică în psihologie clinică, psihoterapie, consiliere psihologică sau într-o altă specialitate reglementată.
Pentru psihoterapie, merită verificat dacă profesionistul are competența profesională corespunzătoare, nu doar studii de psihologie sau cursuri în domeniul dezvoltării personale.
În cazul unui psihiatru, verificarea se poate face în Registrul Medicilor din România, administrat de Colegiul Medicilor din România. Registrul permite căutarea medicului și afișează informațiile profesionale disponibile. Colegiul precizează că datele sunt actualizate periodic și că situația curentă poate fi confirmată, atunci când este necesar, prin colegiul teritorial.
Registrul Medicilor din România
Dincolo de impresia creată de un website sau de un profil de social media, merită să vă interesați despre formarea profesională a specialistului
Specialitatea în care are drept de practică, formarea în psihoterapie, experiența profesională și modul în care explică procesul terapeutic oferă informații mai relevante decât promisiunile de rezultate rapide.
Relația terapeutică are, la rândul ei, o importanță majoră.
Un proces terapeutic presupune posibilitatea de a vorbi despre experiențe dificile într-un cadru în care limitele, confidențialitatea și responsabilitatea profesională sunt clare.
Psihoterapia serioasă oferă spațiu pentru complexitate.
Uneori progresul înseamnă reducerea simptomelor. Alteori înseamnă înțelegerea unui tipar repetitiv, dezvoltarea unei alte modalități de relaționare, creșterea capacității de a tolera anumite stări afective sau posibilitatea de a face alegeri diferite acolo unde, anterior, reacția părea automată.
În practica mea profesională integrez psihologia clinică și psihoterapia integrativă, cu o orientare psihodinamică, adaptând procesul terapeutic particularităților și dinamicii psihice a fiecărei persoane.
Lucrez cu persoane care se confruntă cu anxietate, depresie, traumă, doliu, burnout, dificultăți relaționale și de atașament, precum și cu perioade în care vechile modalități de funcționare au devenit surse de suferință.
Procesul psihoterapeutic începe cu înțelegerea dificultății pentru care persoana solicită ajutor și continuă cu explorarea modului în care aceasta se înscrie în funcționarea sa psihică și relațională.
Ședințele se desfășoară în cabinet, în București, precum și online.
Pentru informații despre proces, puteți consulta pagina de Psihoterapie individuală de pe site și puteți programa o primă ședință.
Surse și documente de referință
Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică
