Anxietatea este unul dintre motivele frecvente pentru care oamenii ajung în psihoterapie. În cabinet, însă, termenul „anxietate” spune doar o parte din ceea ce se întâmplă psihologic.
O persoană poate descrie gânduri repetitive, dificultatea de a se relaxa, teama că ceva rău urmează să se întâmple, palpitații, tensiune corporală sau probleme de somn.
Alta poate funcționa foarte bine profesional, își îndeplinește responsabilitățile și pare extrem de organizată. În spatele acestei funcționări există însă o nevoie permanentă de anticipare: verifică, planifică, controlează, se pregătește pentru scenarii care încă nu s-au produs.
O altă persoană își poate trăi anxietatea predominant în relații. Un mesaj la care partenerul răspunde mai târziu, o schimbare subtilă de ton sau o perioadă în care acesta pare mai distant pot declanșa ore întregi de analiză.
Toate pot folosi aceeași propoziție:
„Am anxietate.”
Din punct de vedere clinic, aici începe explorarea.
Anxietatea descrie un simptom. Psihoterapia caută să înțeleagă organizarea lui.
Anxietatea poate implica manifestări cognitive, emoționale, comportamentale și somatice. Organizația Mondială a Sănătății descrie, printre manifestările tulburărilor de anxietate, preocuparea sau frica excesivă, dificultățile de concentrare, tensiunea, palpitațiile și tulburările de somn. Simptomele pot ajunge să interfereze semnificativ cu viața personală, socială și profesională.
Organizația Mondială a Sănătății: Anxiety disorders
În evaluarea psihologică și în psihoterapie devin relevante însă și alte întrebări: când apare anxietatea, în ce contexte se intensifică, ce gânduri și senzații o însoțesc, ce comportamente apar pentru reducerea ei și ce se întâmplă după ce persoana încearcă să o controleze.
La fel de importantă este istoria persoanei.
Cum a învățat să gestioneze incertitudinea? Cum au fost trăite separările? Ce semnificație avea greșeala? Cum erau întâmpinate vulnerabilitatea, furia, teama sau nevoia de ajutor? Cum sunt construite relațiile actuale?
Această perspectivă schimbă întrebarea terapeutică.
În locul unei intervenții construite exclusiv în jurul întrebării „Cum reduc anxietatea?”, devine relevant să înțelegem:
Ce produce și ce menține această anxietate în viața acestei persoane?
Diferența contează deoarece același comportament observabil poate avea funcții psihologice diferite.
Nevoia de control poate funcționa ca modalitate de reglare a anxietății
Controlul oferă predictibilitate.
Pentru o persoană care tolerează greu incertitudinea, planificarea excesivă, verificarea sau anticiparea tuturor posibilităților pot reduce temporar tensiunea.
Persoana verifică încă o dată.
Mai cere o confirmare.
Mai analizează o conversație.
Mai construiește un scenariu pentru situația în care lucrurile vor merge prost.
Pentru scurt timp apare liniștea. Apoi incertitudinea revine, iar ciclul este reluat.
În acest fel, un comportament utilizat pentru reducerea anxietății poate participa la menținerea ei.
În psihoterapie devine important să observăm atât simptomul, cât și strategiile prin care persoana încearcă să îl gestioneze.
Uneori anxietatea se organizează în jurul relațiilor
O femeie poate observa că nivelul anxietății sale crește considerabil atunci când simte distanță într-o relație importantă.
Partenerul răspunde mai târziu decât de obicei.
Ea verifică telefonul. Recitește ultima conversație. Se întreabă dacă a spus ceva greșit. Încearcă să interpreteze tonul mesajelor. Simte impulsul de a cere reasigurări.
Privită izolat, situația pare să fie despre un mesaj.
În explorarea terapeutică poate deveni vizibil un model mai amplu: sensibilitatea la separare, anticiparea respingerii, dificultatea de a păstra sentimentul de siguranță atunci când celălalt devine temporar indisponibil.
Teoria atașamentului oferă unul dintre cadrele prin care asemenea dinamici pot fi înțelese. Experiențele relaționale participă la construirea reprezentărilor despre sine, despre disponibilitatea celuilalt și despre ceea ce persoana poate anticipa într-o relație.
În psihoterapie, interesul clinic rămâne asupra modului particular în care aceste experiențe s-au organizat pentru persoana aflată în cabinet și asupra felului în care sunt reactivate în prezent.
Perfecționismul poate conține o anxietate mai greu de observat
Anxietatea poate apărea și prin comportamente valorizate social.
O persoană foarte conștiincioasă, performantă și responsabilă poate primi ani întregi apreciere pentru exact comportamentele care ajung să o epuizeze.
Muncește mai mult decât este necesar.
Recitește un e-mail de cinci ori înainte să îl trimită.
O greșeală minoră continuă să o preocupe ore întregi.
Înaintea unei prezentări se pregătește excesiv, chiar dacă experiența profesională i-ar permite o pregătire mult mai scurtă.
După un succes, atenția se mută rapid asupra următorului lucru care trebuie făcut corect.
Din perspectivă psihoterapeutică, devine relevant să înțelegem ce reprezintă psihologic greșeala pentru acea persoană.
Pentru cineva poate însemna pierderea valorii personale.
Pentru altcineva poate anticipa critica sau rușinea.
Pentru o altă persoană, performanța poate fi una dintre principalele modalități prin care a învățat să obțină apreciere, recunoaștere sau siguranță relațională.
Același comportament poate avea organizări psihologice diferite.
Ruminația poate crea impresia că problema este ținută sub control
„De ce a spus asta?”
„Ce ar fi trebuit să răspund?”
„Dacă se întâmplă…?”
„Poate trebuia să fac altfel.”
Ruminația poate semăna cu rezolvarea unei probleme. Persoana continuă să analizeze situația în speranța că va găsi informația care îi va oferi certitudine.
Mintea continuă însă să lucreze în jurul aceleiași teme, fără să ajungă la concluzia care ar putea elimina complet incertitudinea.
Apare astfel o distincție importantă între reflecție și ruminație.
Reflecția poate conduce la înțelegere, integrare și decizie.
Ruminația repetitivă poate menține persoana în interiorul aceleiași probleme, în căutarea unei certitudini greu de obținut.
Două persoane pot avea același simptom și pot avea nevoie de formulări terapeutice diferite
Să luăm două persoane care spun:
„Devine foarte greu pentru mine când partenerul se îndepărtează.”
Prima trăiește distanța celuilalt ca pe un pericol de abandon. Apar nevoia urgentă de apropiere, confirmare și reasigurare.
Pentru cea de-a doua, distanța activează sentimentul pierderii controlului. Ambiguitatea devine greu de tolerat și apare nevoia de explicații și certitudine.
La suprafață, ambele pot trimite mai multe mesaje, pot verifica telefonul sau pot analiza comportamentul partenerului.
Din punct de vedere psihologic, mecanismele care organizează reacția pot fi diferite.
De aceea, psihoterapia presupune mai mult decât identificarea simptomului.
Presupune construirea unei înțelegeri despre persoana care trăiește simptomul.
Ce urmărim în psihoterapia pentru anxietate?
Într-un proces psihoterapeutic, obiectivele și intervențiile se stabilesc în funcție de evaluare, particularitățile persoanei și dificultățile pentru care aceasta solicită ajutor.
Pot deveni relevante identificarea situațiilor care declanșează anxietatea, observarea mecanismelor prin care aceasta este întreținută, înțelegerea conflictelor emoționale, a modelelor relaționale și a strategiilor dezvoltate de-a lungul vieții pentru gestionarea tensiunii.
Ghidurile clinice recomandă evaluarea atentă și alegerea intervenției în funcție de severitatea simptomelor, afectarea funcționării, preferințele persoanei și răspunsul la intervențiile anterioare. Pentru tulburarea de anxietate generalizată și tulburarea de panică există intervenții psihologice și, în anumite situații, opțiuni farmacologice susținute de dovezi.
NICE: Generalised anxiety disorder and panic disorder in adults
Într-o abordare psihodinamică și psihanalitică, explorarea poate include și sensul pe care simptomul îl dobândește în economia psihică a persoanei: relația dintre experiențele actuale și istoria relațională, conflictele recurente, mecanismele de apărare și tiparele care tind să se repete.
Aici apare diferența dintre informația psihologică generală și munca psihoterapeutică individualizată.
Un diagnostic oferă informații clinice importante.
Simptomele oferă alte informații.
Istoria persoanei, funcționarea sa psihică și modul particular în care toate acestea se leagă între ele completează formularea clinică.
Când anxietatea devine un motiv pentru a solicita ajutor specializat?
Intensitatea anxietății reprezintă un criteriu important. Impactul asupra funcționării cotidiene este la fel de relevant.
O evaluare de specialitate poate fi indicată atunci când anxietatea afectează somnul, concentrarea, activitatea profesională, relațiile, deciziile sau capacitatea persoanei de a desfășura activitățile obișnuite. Organizația Mondială a Sănătății subliniază, de asemenea, impactul pe care tulburările de anxietate îl pot avea asupra funcționării familiale, sociale și profesionale.
Merită observată și evitarea progresivă.
Uneori viața începe să se organizeze în jurul situațiilor care produc anxietate: persoana renunță la anumite experiențe, amână decizii, evită conversații, caută tot mai frecvent reasigurări sau își restrânge activitățile pentru a păstra tensiunea la un nivel tolerabil.
În acest punct, întrebarea clinică depășește intensitatea simptomului:
Cât din viața persoanei a început să fie organizat în jurul anxietății?
În practica mea de psiholog clinician și psihoterapeut, lucrez cu persoane care se confruntă cu anxietate și atacuri de panică, dificultăți relaționale, traumă, depresie, doliu, burnout, dificultăți de atașament și perioade de dezechilibru emoțional.
Abordarea mea integrează perspectiva clinică și psihoterapeutică, cu orientare psihodinamică și psihanalitică. Procesul pornește de la dificultatea actuală și urmărește înțelegerea modului în care aceasta se leagă de funcționarea psihică, experiențele relaționale și istoria personală.
Ședințele de psihoterapie individuală se desfășoară în București sau online.
Dacă anxietatea ocupă tot mai mult spațiu în viața dumneavoastră, puteți afla mai multe despre modul în care lucrez și despre desfășurarea ședințelor pe pagina de psihoterapie individuală.
